Ce este o poveste?
Cine ar trebui sa citeasca povesti?
De ce cred unii ca povestile sunt doar pentru copii?
Intrebari la care poate fi destul de greu de raspuns.
Eu cred ca totul este poveste, pentru ca totul poate fi povestit.
Cele mai complexe romane ale lui Dostoievski sunt povesti.
Cartile de memorii sunt povesti.
Piesele de teatru sunt povesti.
Lucrarile de anticipatie sunt povesti.
Si atunci, de ce oamenii, cand aud de povesti, se gandesc la Scufita Rosie si la Capra cu trei iezi?
Aceasta carte vine sa schimbe perceptia aproape generala ca povestile sunt doar pentru copii.
Au citit-o fete tinere, indragostite.
Au citit-o femei in putere si doamne in varsta, care merg sprijinidu-se in baston.
Au citit-o baieti si barbati, unii dintre ei pe ascuns, ca sa nu ii vada lumea ca sunt sensibili.
"Povestile Mariei" sunt niste relatari gingase despre alte taramuri, dar si despre multe locuri de pe Pamant; intamplari cu un aparte abur de prospetime, fantezii gratioase, scrise cu condei neasteptat de sigur pentru un debutant. Si toate sunt povesti cu animale... Ursi, arici, vulpi ale desertului, acvile imperiale, tigri, lupi, pesti regali, toate sunt chemate rand pe rand la rampa, sa-si spuna istoriile si pataniile.
Asa scria Formula AS, la nici o luna dupa ce cartea a fost lansata la Targul Gaudeamus, unde a stabilit un record de vanzare pentru carte de debut.
Si nu e de mirare, pentru ca e vorba de povesti in stil clasic, pe linia Kipling, Andersen sau Oscar Wilde.
Povesti cu talc, cu mesaj moral, in care personajele nu sunt nici roboti si nici ucigasi in serie.
Despre ilustratii, as spune ca sunt unele din cele mai frumoase din cate am vazut.
Le-a facut un pictor de mare talent: Mircea Doinaru.
Le-a facut cu migala si cu dragoste, ca si cum ar fi fost pentru fetita lui.
Acuarele superbe, pentru care a pozat chiar Maria.
O carte ca Povestile Mariei nu apare prea des.
Opriti-va putin, aruncati macar o privire.
Ar fi pacat sa o ratati.
|
